Pentru creatura mea, cu dragoste !
Am intalnit in mare o fiinta ciudata. Schiopata inot si se ciocnea uite asa, in viteza, de pereti inexistenti, creandu-mi o stare de neliniste teribila.
Eu tocmai fugisem de la nebuni si ma ascunsesem in adancuri necunoscute si fara sfarsit. Acolo era linistea de care aveam nevoie, printre fiinte uniforme si tacute, fara urma de cenusiul vibrant care aduce necazuri, cutremure de pamant sau inundatii catastrofale, cand, iata, creatura a tulburat apele si mintea mea, amenintandu-mi citadela, oceanul de liniste.
A devenit, bineanteles, dusmanul meu numarul unu, inamicul principal. O urmaream prin luneta ziua intreaga iar noaptea cu instalatii speciale. O vegheam in secret in mintea mea care nu mai cunostea odihna.
Azi asa, maine asa si uite cum am dat din lac in put ...
Intr-o dimineata creatura n-a mai aparut.
Ce cumplita suferinta m-a facut sa imi recunosc dependenta !
M-am enervat, am plans, am batut cu piciorul de fundul oceanului...
Nimic.
Nimic, iar creatura imi lipsea ingrozitor. Eu, asa scufundata intr-un loc ferit, evident, nu ma puteam apuca de fumat si nici de baut nu se punea problema.
Am zacut, am tanjit, am implorat Dumnezeul meu, apoi toti zeii pagani pe care voi nici nu stiti de unde sa ii luati, si iata, asa cum a disparut a reaparut creand haos dulce si valuri minunate. Am ras din tot sufletul meu, un ras sanatos si puternic, ba era cat pe ce sa o alerg, sa o prind si sa o strang tare in brate, sa o sarut pe gura cu patima.
Dar nu, mai bine o las libera, asa, sa nu ii stric cumva inegalabilul joc stramb si atat de drag mie. Cu teama o privesc, daca as atinge-o cu degetul murdar mi-as murdari sufletul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu