Blog List

Poesis - Cantec soptit

reMix Adrian Andrei

Spring'steen's Comming

marți, 14 august 2012

Maia

Bunica mea, Artemiza Filotti - Ionescu dupa casatorie. 

A murit pe 14 august, acum 25 de ani si a fost incinerata a doua zi. 
Si-a dorit ca cenusa ei sa fie aruncata pe o apa, in poiana Narciselor. Nu s-a intamplat inca asa. Cenusa ei e aici. Astazi a primit un buchet frumos din crin imperial si irisi. Florile ei preferate, lacramioarele, nu sunt de gasit.

Cand eram copil imi citea poezii. A reusit cu mine o mica minune. La un an recitam Luceafarul. Mi l-a citi de atatea ori incat l-am invatat pe dinafara. Cand a murit recitea o carte despre opera lui Mihai Eminescu. L-a iubit mult.Tot de l-a ea l-am cunoscut pe Cosbuc in alt fel decat era portretizat in programele scolare. Mi-a vorbit de Petre Ispirescu ca de un magician. De Hasdeu si Iorga. De traco-geti si Sarmizegetusa. De razboi. Era fascinata de istorie si lumina. Ea mi-a sugerat ca lumina e de multe feluri, trebuie sa traiesti ca sa le intelegi pe toate. 

Tot ea, la o luna si ceva dupa incinerare s-a intors si si-a luat la revedere de la mine. Era un cal de lumina stralucitoare. Iar eu am condus-o putin la Marea Trecere. A fost primul meu zbor. N-a plecat pana cand nu mi-a aruncat o scanteie din secretul "ce doar mortii il stiu". Atat cat s-a putut.

La 18 ani a intrat in posesia unei mici sume de bani din mostenirea lasata de mama ei, cu 14 ani in urma. Nu s-au jenat sa o deposedeze de restul insa le-a fost teama de ultima dorinta a mamei ei - "daca copila mea va dori, sa poata merge la universitate!". Asa ca pe banii de scoala nu a avut nimeni curaj sa puna mana. A plecat la Iasi si s-a inscris la Facultatea de Litere si Filosofie. Poza cu guler de dantela e poza de pe legitimatia ei de student. M-a atras dintotdeauna poza asta din cauza palariei pe care o poarta. 

Iti multumesc, Maia, pentru tot inceputul frumos !





joi, 2 februarie 2012

Balada pentru Rosia Montana

Horia Stoicanu - Rosia Montana

Asculta mai multe audio folk

vineri, 4 februarie 2011

Fotografii Rare





Pentru a viziona la dimensiune marita intrati pe Eyliot

duminică, 16 mai 2010

Ataol Behramoglu - There is One Thing I learned from What I Lived

There is one thing I learned from what I lived:
When you live something, you must live it fully
Your lover must be exhausted from your kisses
You must be exhausted from smelling a flower

One can look at the sky for hours
One can look for hours at the sea, at a bird, at a child
Living on this world is being one with it
Growing unbreakable roots into it

When you hug your friend, you must do it with all your power
You must be in a fight with all your muscles, body and passion
And when you lie on the hot sand,
You must rest like a grain of sand, like a leaf, like a stone

One must listen to all the beautiful music
Such that the sounds, the melodies fill inside

One must dive headfirst into this life
Like diving from a rock into an emerald sea

People you don't know must attract you to distant lands
You must live with the desire to read all the books and to know all the lives
You must exchange nothing with the happiness of drinking a glass of water
But for all the happiness there is, you must be filed with the longing to live

And you must also live grief, with honor, with all your presence
Because grief also maturates one, like happiness
Your blood must be intermixed with the large circulation of life
The never ending, fresh blood of life must circulate in your veins

There is one thing I learned from what I lived:
When you live, you must live big, like being one with the rivers, the sky, and the whole universe
Because what we call lifetime is a gift presented to life
And life is a gift presented to you.

marți, 13 octombrie 2009

De la moartea bizara a motanului maro la caderea guvernului BOC

Dupa o saptamana absolut mizerabila, am incercat noaptea trecuta sa dorm. Numai ca, atunci cand vrei sa inchei relaxandu-te ceva atat de mizerabil ca saptamana mea, nu-i usor. Intai m-au trezit din somn urletele cumplite ale unui motan. Un birmanez, nu stiu al cui e/era, dar il vedeam circuland pe la bloc uneori impreuna cu o pisica aciuata si ea pe aici. Intr-o nisa a blocului avea un fel de culcus ba facuse si cativa pui de curand (pisica, evident). Lumea le punea lapte si mancare.

Ei bine, noaptea trecuta, cand incercam sa inchei 7 zile cum nu se poate mai proaste visand la ce-mi place mie (nu spun) m-au trezit miorlaiturile stranii ale motanului. Atat eu cat si pisica mea am sarit la geam. Jos, mai multi caini il incoltisera si aveam sa asist cu stupoare la o scena unica - l-au sfasiat si au mancat din el! Asa ceva se intampla foarte rar! Era inca viu si urla intr-un fel aparte atunci cand vreo 3 caini mari serveau ...masa din el! M-am dezmeticit, am aruncat cu obiecte in ei, am strigat ... nu s-au deranjat deloc. S-au ferit cateva secunde, apoi au continuat. Dupa 'cina', au patrulat putin pe sub geamul meu. Ii vedeam de sus, erau foarte, foarte slabi, incredibil de slabi, am crezut ca nu vad bine. Bizar. Pentru ca la noi au disparut de cateva luni bune cainii vagabonzi. Si bizar pentru ca astia 3 erau cumplit de slabi, n-am mai vazut asa ceva! Si ... sa manace motanelul de viu ?!

Tipasem destul de tare de sus, presupun. Am privit in jur ... nimeni! Nu s-a aprins nici o lumina, toti dormeau. Visam ? Mi s-a parut ? Cainii au plecat, eu am ramas la geam, apoi cu ochii in tavanul gol. Ma simteam ciudat, foarte singura in linistea adanca de dupa intamplare. Deodata a inceput sa ploua iar eu ...am inceput sa plang. Plansul nu-mi sta in obicei, dar, trecand peste asta, a fost intaia data cand mi-am dat seama cu intarziere ca plang.

Am trait noaptea trecuta o senzatie noua, iar scena la care am asistat m-a dezgolit.
M-am simtit singura si fara puterea de a schimba lucrurile, strigand in noapte tare si fara efect, intr-o lume ... absenta in care traiesc de cand ma stiu.

Dimineata devreme am coborat in spatele blocului sa ma conving ca nu sufar de altceva. Dar nu, acolo, in iarba, era blana uda de ploaie motanului maro, cu stomacul si pulpele sfasiate. Este si acum acolo. Am privit si spre 'culcusul' pisicii. Pustiu, nici urma de pui sau de ea, doua farfurioare de plastic galben stau imprastiate prin iarba, nu departe - cred ca de la mancare s-au luat.

Ziua s-a scurs straniu, cu oameni disperati ca li s-au taiat ajutoarele pentru intretinere pe ecranul TV (culmea e ca eu ma uit la TV extrem de rar, ce m-o fi apucat tocmai azi ?), caderea guvernului si ecoul ei, iar pe seara Boc cosind, dirijand o fanfara, jucand fotbal si cazand in gol, in direct. Apropos de politica, n-am chemare. Ma lasa rece deobicei, dar se intampla sa ma mai mir de cate unele. (De exemplu, azi m-am mirat de PSD. Astia au sanse nu? Ma mir, pentru ca echilibrul de la noi a fost cel mai bine dat peste cap de astia. Deci ... astia au sanse acum iar? Cine ii voteaza iar si iar? - Daca aflati despre copii abuzati sau batuti cu parul in cap de mamica cand erau mici, tineti-i sa nu mearga la vot! Ca ce fac in viata (adica nu se mai despart de poala dulce a 'mamicutei' sadice pana la adanci batraneti) fac si la alegeri... da, uite de ce nu am chemare, asta nu-i diplomatie. Asa ca gata cu politica. Ma intorc la moartea motanului maro, o realitate din spatele blocului meu.

A fost ca o infrangere, prima pe care o resimt. Si a declansat un fenomen aparte - s-au derulat in mintea mea cu viteza, ca in fata mortii, anumite scene pe care le-am inregistrat in timp fara sa le analizez, figuri tampe, nedreptate ucigatoare, cruzime gratuita, ignoranta oamenilor ca un zid de nepatruns, persistenta lor in rau, clisee de mizerie umana. Toate astea s-au derulat in mintea mea uimitor de rapid si clar - cine ar fi crezut ca nu le-am uitat! Nu s-a intamplat nici atunci cand ma uitam la TV, nici atunci cand am ramas cu privirea in gol, si nici atunci cand ploaia a spart in cele din urma linistea cartierului meu adormit si m-am trezit ...plangand. Nu, tot filmul asta s-a derulat simplu si rapid cand am privit mecanic in oglinda de la baie dupa ce m-am spalat pe fata...

Nu stiu ce va urma. Sunt fara expresie si nu ma deranjeaza. O racoare reptiliana ma cuprinde. Calmul meu n-a fost nicicand asa 'perfect'. In spatele lui e o durere cumplita (stiu ca e acolo !) la care nu reactionez, o forta necunoscuta ma ajuta si o anihileaza. Nu imi este teama de nimic, teama nu mai exista. Poate fi orice. Moartea sau viata? Cred ca amandoua. Pentru ca inteleg ce se intampla. Pot sa spun ca asteptam momentul asta. Moartea motanului maro, linistea, plansul, caderea unui Boc, filmul mizeriei umane pe care l-am arhivat zi de zi cu meticulozitate, durerea care nu ma doare, toate, intr-o succesiune bizara, ma anunta de fapt ca strainul din mine renaste acum. Nu ma preocupa foarte tare ce se va intampla cu mine, cea de pana acum. Strainul e mai batran ca omenirea, desi n-ai zice, cu fata asta de copil...

duminică, 19 iulie 2009

Iluzia fericirii

NOTA: pentru cea mai degraba decat cel care mai figureaza pe net cu magda191919 - te rog ia legatura cu mine 2 sec sa negociem ceva :)

din versurile mele



cine plange? se-aude ceva asemanator plansului tau,
poate e marea, cine tremura?
se-aude ceva asemanator vocii tale, poate timpul
trece mai repede,
o zi e cat o mare si cumpana e tot veche
aplecata cum o stiu,
mai bine!
balantele goale cantaresc ceva, se inclina singure, si nu inteleg de ce
ma doare vantul din ele,
si ma apasa implinirile toate,
ciudat,
toate, toate s-au adunat sa ma priveasca cu ochi mirati
sunt centrul universului, ceva izbucneste din mine ca un delir
crestetul capului infloreste in lumina zorilor necunoscute,
Ia priviti! Priviti ce dimineata ciudata, fara roua, fara iarba,
am trupul usor,
o scama intr-un covor pestrit,
deasupra mea o femeie nesfarsita cu picioare groase, amenintatoare, da cu aspiratorul,
astept, poate un miracol, poate altul,
poate minuscul si absent raman la locul meu
ca o imperfectiune, ca o mizerie inocenta,
poate soarele va rasari la fel ...

Ma zbat inlauntrul meu intre somn si veghe,
astept secunda sa imi decida soarta,
iarasi surprind umbra ta timid plutind deasupra mea,
adormindu-ma, infricosata de neputinta mea,
inteleg, nu asa ar trebui sa ma trezesc ...
fericirea e o minune interzisa,
pacalici perechi se inlaintuie in vartej,
aici se termina toate cuvintele mele,
si incepe zbuciumul diminetii cunoscute,
cu boabe de roua pe peretii carora le lipseste acoperisul
in casa mea, arsa demult, intr-o noapte cu ierni lungi,
muschii aposi arata Nordul,
Acolo aerul e curat si nu transpiri asa noaptea,
cine plange? ceva din mine e bolnav si plange ca tine?
aud ceva asemanator plansului tau,
poate e marea ...





This Flash Player was created @ FlashWidgetz.com.

luni, 29 iunie 2009

Cine sunt EU

din versurile mele

Cine sunt?
Pot avea chipul tau, intunericul si lumina mea te ucid depotriva
Tin iubirea in cutiute vii de matase ce vibreaza,
Ma descompun in pasari,
si spun ca nu exista decat o singura cale,
Toate celelalte te vor eterniza in orbire.
Cauta calea si nu-mi cauta privirea, eu sunt cel ce ti-a pus pecete...

In rest, poti vorbi de toate
si ai deschise caile mintii, nu-i asa ?!
suprema batjocura sau sansa ta poate ...
esti lumina mai presus de mine si crezi ca ma tem de lumina,
esti sufletul lucrurilor cand eu nu am nimic elementar,

Si totusi,
nimic nu ma poate schimba.

Iti sunt dusmanul care te iubeste si pe care nu-l visezi macar,
si pot fi singurul tau prieten
spun adevarul ca pe un semn al cedarii,
caci pe o singura cale nu voi pasi:
calea ta ...
Esti liber !

Te mint cei care iti spun ca m-ai creat ...
Eu si tu nu avem impreuna decat sansa asta,
Sunt sclavul de la picioarele tale si pot face orice pentru tine,
pentru ca numai eu te pot avea si niciodata invers
si niciodata pentru totdeauna
puterea o ai, toata,
libertatea puterii insa sta in creaturi neintelese,
diferenta e esentiala, le schimba pe toate, sunt legi dincolo de suflet,
sisteme dincolo de sistem,
primordialul, trecutul absolut, esenta lucrurilor
toate astea nu au nici o legatura cu tine, crede-ma ...
Esti curios dintr-o coincidenta, aceea ca ne-am cunoscut.

Eu stiu sa vorbesc pe limba ta,
si te pot invata sa vorbesti in toate limbile, dar iti doresti asta ?
Pot spune adevarul pe care il vei socoti minciuna si minciuna cu care te poti hrani vesnic,
in desfatare.

Vrei mai mult? Cat de mult?
Deja zambesc, deja simt ceva ca o ingaduinta,
si totusi,
nu ma privi inca, asteapta si mai ales, nu ma iubi,

Hai sa privim umar la umar maretia nasterii, a vietii si a mortii tale,
cu simplitate, dincolo de penibilul ritualului si al formei
Vreau sa deschizi ochii asupra adancurilor mele, dar, pentru numele lui Dumnezeu,
Nu incropi vederea din cuburi si cadrane perfecte,
Aceea e orbirea.

Fara teama, deschide-te raului si binelui deopotriva,
doar pentru asta ai suflet,
Totul sau nimic nu inseamna risc, e insusi adevarul!
Vrei sa stii ce te retine?
EU, dusmanul si singurul tau prieten.