Teama

... din scrierile mele

K Flo avea brate puternice si ochii tulburi.
Se temea de zbor, se gandea ca e bolnav.
Vedea cu groaza cum totul se schimba, de la o zi la alta. Se schimbau acum vremurile si poate ca si de boala lui se va vorbi cu intelegere, poate ca il vor proteja. Marea lui teama, zborul, marea lui greata, gandul cumplit ca ii cresc aripi si se ridica fara voia lui din asternut, din camera, prin usa de lemn sau si mai ingrozitor, pe fereastra deschisa - despre cosmarul lui se va vorbi la televizor, se vor gasi solutii, parlamentarii saritori se vor strecura dimineata devreme pe posturile de televiziune mult visate si vor promulga o lege si pentru asta...

O transpiratie rece ii alinta fruntea larga si a umplut un pahar cu vin rosu, fierbine, prietenul lui. Marele lui secret: acelasi pahar de ani de zile, cu picior gros de sticla si foarte curat in care turna vinul fierbinte, indulcit, minunat la culoare. Numai ei doi stiau asta. In rest, cand nu erau singuri, K Flo alegea de pe raft una din canile colorate, aliniate perfect, in aceeasi ordine, pe etajera din bucatarie.

De ar putea tine seringa aceea in mana, de ar putea respira zapada curata a sfarsitului de an...O doamne, ce bine ar fi! Dar el voia sa stie pamantul sub talpa, se simtea mandru de bratele lungi si puternice, de trupul inalt, de fruntea larga si curata. El, K Flo, se iubea.

Clipele in care isi dorea trupul in suferinta erau dovada nebuniei, atunci trecea el linia. Numai paharul cu vin rosu il aducea acasa, in patul cunoscut. El, prietenul de care nu se putea desparti, cel care ar fi trebuit sa il duca departe, cainele insotitor, il aducea intotdeauna acasa, in locul cunoscut. Ii placea ordinea, de asta poate. Si dezordinea il fascina, acel miracol interzis. Si noroiul moale care il lipea de pamant.

E posibil sa simt in atat de multe feluri?
O idee cumplita i-a lovit creierul!

A simtit intepaturi pana in varfurile degetelor lungi, cu unghii migdalate si ingrijite. Unde am gresit de l-am adus iar aici? "NU TE RECUNOSC!" Dumnezeule...GLASUL!

Eu care mi-am organizat cu meticulozitate viata, eu care am devenit esenta normalitatii....
Pana aici! Stia ca nu se poate lupta cu GLASUL! Trebuia sa il opreasca la primele vorbe, continuarea l-ar fi torturat cumplit, luni de zile. Daca reusea sa opreasca GLASUL aici, tortura ar fi durat o noapte, nu mai mult, pana ar fi reusit sa adoarma....

Prietenul sau, paharul cu vin rosu curat, l-a parasit schelelaind amarnic. K FLO isi iubea prietenul si lacrimi i-au inundat obrajii. " Stiu ca trebuie sa fugi acum, prietenul meu! Stiu cat suferi ca nu imi poti fi alaturi!" Plansul asta in hohote il ajuta mult. Numai asa, plangand in hohote si vorbind cu paharul ramas gol, pe masuta de la geam, putea opri GLASUL.
Imi va spune ca viata mea e o minciuna, va intoarce totul pe dos, fiecare colt, fiecare ungher, fiecare secunda traita....o doamne...fiecare cuvant! Cuvintele mele!

Frica a incetat repede. K Flo stia sa opreasca GLASUL la timp...Acum tortura avea sa dureze mai putin, pana cand somnul il va ajunge. Acum, singurele cuvinte vor fi acelea, primele rostite. Atat. Era scapat. "NU TE RECUNOSC!" "NU TE RECUNOSC!" "NU TE RECUNOSC!", a inceput GLASUL sa ii biciuiasca creierul sistematic, rece, cu lovituri scurte si precise.
K Flo era aproape fericit. S-a intins pe pat, relaxat, linistit, lasand GLASUL, sa il chinuie.
Scapase si de data asta!
Nici cosmarul acela cumplit, al aripei, al inaltarii, al zborului cu viteza din ce in ce mai mare nu il putea lovi acum.
Sunt scapat! Leganarea placuta, egala, cunoscuta il cufunda in somnul din care se va trezi cu siguranta.