De la moartea bizara a motanului maro la caderea guvernului BOC

Dupa o saptamana absolut mizerabila, am incercat noaptea trecuta sa dorm. Numai ca, atunci cand vrei sa inchei relaxandu-te ceva atat de mizerabil ca saptamana mea, nu-i usor. Intai m-au trezit din somn urletele cumplite ale unui motan. Un birmanez, nu stiu al cui e/era, dar il vedeam circuland pe la bloc uneori impreuna cu o pisica aciuata si ea pe aici. Intr-o nisa a blocului avea un fel de culcus ba facuse si cativa pui de curand (pisica, evident). Lumea le punea lapte si mancare.

Ei bine, noaptea trecuta, cand incercam sa inchei 7 zile cum nu se poate mai proaste visand la ce-mi place mie (nu spun) m-au trezit miorlaiturile stranii ale motanului. Atat eu cat si pisica mea am sarit la geam. Jos, mai multi caini il incoltisera si aveam sa asist cu stupoare la o scena unica - l-au sfasiat si au mancat din el! Asa ceva se intampla foarte rar! Era inca viu si urla intr-un fel aparte atunci cand vreo 3 caini mari serveau ...masa din el! M-am dezmeticit, am aruncat cu obiecte in ei, am strigat ... nu s-au deranjat deloc. S-au ferit cateva secunde, apoi au continuat. Dupa 'cina', au patrulat putin pe sub geamul meu. Ii vedeam de sus, erau foarte, foarte slabi, incredibil de slabi, am crezut ca nu vad bine. Bizar. Pentru ca la noi au disparut de cateva luni bune cainii vagabonzi. Si bizar pentru ca astia 3 erau cumplit de slabi, n-am mai vazut asa ceva! Si ... sa manace motanelul de viu ?!

Tipasem destul de tare de sus, presupun. Am privit in jur ... nimeni! Nu s-a aprins nici o lumina, toti dormeau. Visam ? Mi s-a parut ? Cainii au plecat, eu am ramas la geam, apoi cu ochii in tavanul gol. Ma simteam ciudat, foarte singura in linistea adanca de dupa intamplare. Deodata a inceput sa ploua iar eu ...am inceput sa plang. Plansul nu-mi sta in obicei, dar, trecand peste asta, a fost intaia data cand mi-am dat seama cu intarziere ca plang.

Am trait noaptea trecuta o senzatie noua, iar scena la care am asistat m-a dezgolit.
M-am simtit singura si fara puterea de a schimba lucrurile, strigand in noapte tare si fara efect, intr-o lume ... absenta in care traiesc de cand ma stiu.

Dimineata devreme am coborat in spatele blocului sa ma conving ca nu sufar de altceva. Dar nu, acolo, in iarba, era blana uda de ploaie motanului maro, cu stomacul si pulpele sfasiate. Este si acum acolo. Am privit si spre 'culcusul' pisicii. Pustiu, nici urma de pui sau de ea, doua farfurioare de plastic galben stau imprastiate prin iarba, nu departe - cred ca de la mancare s-au luat.

Ziua s-a scurs straniu, cu oameni disperati ca li s-au taiat ajutoarele pentru intretinere pe ecranul TV (culmea e ca eu ma uit la TV extrem de rar, ce m-o fi apucat tocmai azi ?), caderea guvernului si ecoul ei, iar pe seara Boc cosind, dirijand o fanfara, jucand fotbal si cazand in gol, in direct. Apropos de politica, n-am chemare. Ma lasa rece deobicei, dar se intampla sa ma mai mir de cate unele. (De exemplu, azi m-am mirat de PSD. Astia au sanse nu? Ma mir, pentru ca echilibrul de la noi a fost cel mai bine dat peste cap de astia. Deci ... astia au sanse acum iar? Cine ii voteaza iar si iar? - Daca aflati despre copii abuzati sau batuti cu parul in cap de mamica cand erau mici, tineti-i sa nu mearga la vot! Ca ce fac in viata (adica nu se mai despart de poala dulce a 'mamicutei' sadice pana la adanci batraneti) fac si la alegeri... da, uite de ce nu am chemare, asta nu-i diplomatie. Asa ca gata cu politica. Ma intorc la moartea motanului maro, o realitate din spatele blocului meu.

A fost ca o infrangere, prima pe care o resimt. Si a declansat un fenomen aparte - s-au derulat in mintea mea cu viteza, ca in fata mortii, anumite scene pe care le-am inregistrat in timp fara sa le analizez, figuri tampe, nedreptate ucigatoare, cruzime gratuita, ignoranta oamenilor ca un zid de nepatruns, persistenta lor in rau, clisee de mizerie umana. Toate astea s-au derulat in mintea mea uimitor de rapid si clar - cine ar fi crezut ca nu le-am uitat! Nu s-a intamplat nici atunci cand ma uitam la TV, nici atunci cand am ramas cu privirea in gol, si nici atunci cand ploaia a spart in cele din urma linistea cartierului meu adormit si m-am trezit ...plangand. Nu, tot filmul asta s-a derulat simplu si rapid cand am privit mecanic in oglinda de la baie dupa ce m-am spalat pe fata...

Nu stiu ce va urma. Sunt fara expresie si nu ma deranjeaza. O racoare reptiliana ma cuprinde. Calmul meu n-a fost nicicand asa 'perfect'. In spatele lui e o durere cumplita (stiu ca e acolo !) la care nu reactionez, o forta necunoscuta ma ajuta si o anihileaza. Nu imi este teama de nimic, teama nu mai exista. Poate fi orice. Moartea sau viata? Cred ca amandoua. Pentru ca inteleg ce se intampla. Pot sa spun ca asteptam momentul asta. Moartea motanului maro, linistea, plansul, caderea unui Boc, filmul mizeriei umane pe care l-am arhivat zi de zi cu meticulozitate, durerea care nu ma doare, toate, intr-o succesiune bizara, ma anunta de fapt ca strainul din mine renaste acum. Nu ma preocupa foarte tare ce se va intampla cu mine, cea de pana acum. Strainul e mai batran ca omenirea, desi n-ai zice, cu fata asta de copil...