Bunica mea, Artemiza Filotti - Ionescu dupa casatorie.
A murit pe 14 august, acum 25 de ani si a fost incinerata a doua zi.
Si-a dorit ca cenusa ei sa fie aruncata pe o apa, in poiana Narciselor. Nu s-a intamplat inca asa. Cenusa ei e aici. Astazi a primit un buchet frumos din crin imperial si irisi. Florile ei preferate, lacramioarele, nu sunt de gasit.
Cand eram copil imi citea poezii. A reusit cu mine o mica minune. La un an recitam Luceafarul. Mi l-a citi de atatea ori incat l-am invatat pe dinafara. Cand a murit recitea o carte despre opera lui Mihai Eminescu. L-a iubit mult.Tot de l-a ea l-am cunoscut pe Cosbuc in alt fel decat era portretizat in programele scolare. Mi-a vorbit de Petre Ispirescu ca de un magician. De Hasdeu si Iorga. De traco-geti si Sarmizegetusa. De razboi. Era fascinata de istorie si lumina. Ea mi-a sugerat ca lumina e de multe feluri, trebuie sa traiesti ca sa le intelegi pe toate.
Tot ea, la o luna si ceva dupa incinerare s-a intors si si-a luat la revedere de la mine. Era un cal de lumina stralucitoare. Iar eu am condus-o putin la Marea Trecere. A fost primul meu zbor. N-a plecat pana cand nu mi-a aruncat o scanteie din secretul "ce doar mortii il stiu". Atat cat s-a putut.
La 18 ani a intrat in posesia unei mici sume de bani din mostenirea lasata de mama ei, cu 14 ani in urma. Nu s-au jenat sa o deposedeze de restul insa le-a fost teama de ultima dorinta a mamei ei - "daca copila mea va dori, sa poata merge la universitate!". Asa ca pe banii de scoala nu a avut nimeni curaj sa puna mana. A plecat la Iasi si s-a inscris la Facultatea de Litere si Filosofie. Poza cu guler de dantela e poza de pe legitimatia ei de student. M-a atras dintotdeauna poza asta din cauza palariei pe care o poarta.
Iti multumesc, Maia, pentru tot inceputul frumos !
